Ianis Hagi a fost după mult timp din nou titular la Alaves și a avut o evoluția apreciată de toată lumea. Și nu în orice meci, ci pe Santiago Bernabeu, împotriva campioanei Real Madrid.
Dacă rezultatul final, 5-0 pentru trupa lui Carlo Ancelotti, nu lasă loc de interpretări, o fază petrecută în prima repriză, între Ianis și starul Vinicius, a atras atenția tuturor.
În prima repriză, în minutul 38, starul brazilian a încercat să-i ia mingea lui Ianis Hagi, dar românul l-a evitat elegant, moment în care a fost lovit cu capul în față de adversar. Contactul nu a fost unul cu duritate, însă internaționalul român nu a mai putut continua faza.
Curios, brazilianul a dat dovada de fair-play și s-a asigurat că românul este ok, ba mai mult, i-a și cerut scuze pentru intrarea nefericită. Gestul extremei stânga de la Real Madrid este unul inediat, deorece el este cunoscut ca un jucător care-și incită adversarii, caută conflictele cu toată lumea din teren și din tribune, dar și răspunde agresiv la provocările adversarilor.
Se pare însă că, Ianis l-a prins pe brazilian în toane bune, deoarece miza meciului a fost una nulă, Real Madrid fiind campioană, iar Alaves este scăpată de emoțiile retogradării.
Ianis Hagi a avut o evoluție apreciată în duelul cu Real Madrid, pierdut clar de Alaves, scorul 0-5. Ianis Hagi, schimbat în minutul 71 cu Joaquin Panichelli, a fost cel mai bun jucător de la Alaves. El a primit nota de 7,3, potrivit site-ului de specialitate sofascore.ro.
Internaţionalul român a încercat o execuție magnifică în minutul 7, atunci când a încercat să îl învingă pe Thibaut Courtois cu un șut de la aproximativ 60 de metri. Apoi, în minutul 57, Ianis a fost din nou aproape de gol. Şutul său fiind respins cu greu de către goalkeeperul belgian.
„Pe stadionul pe care un picior stâng magic al lui Gică Hagi i-a făcut pe fanii lui Real Madrid să se îndrăgostească de el, fiul său, Ianis, a părut să însufleţească cu sclipiri de calitate un duel controlat de campioană”, au notat jurnaliștii de la EFE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER